3

Pui marocan

bucataru' - Thursday, 25 September 2008 09:45
  • Ingrediente:

4 buc. piept de pui cu os sau pulpe cu tot cu partea de sus, 2 cepe, 2 frunze de telina, 2 rosii de marime mijlocie, 1 ardei verde, 1 lingura chimen, 1/2 cana stafide, 1/2 cana masline, 700-750 ml pasta de tomate, 4 cartofi.

  • Mod de preparare:

Se preincalzeste cuptorul la 250 grade C. Se desface pielita de pe carne si se pune carnea intr-o cratita de 3 l. Se taie marunt ceapa, iar telina in bucati de 1 cm. Se taie fiecare rosie in 8 felii. Se curata ardeiul de vinisoare si seminte si se taie marunt. Se arunca toate zarzavaturile peste pui. Se pun chimenul, stafidele si maslinele peste pui, iar apoi se toarna pasta de rosii deasupra. Se reduce temperatura cuptorului la 230 grade C si se plaseaza la mijloc cratita acoperita cu o folie de aluminiu. Cartofii se inteapa cu o furculita si se plaseaza pe un gratar in partea de jos a cuptorului. Dupa 30 de minute se scoate folia de aluminiu si cu o lingura se stropeste puiul cu sos. Se lasa descoperit si se mai pastreaza 25-30 min. la cuptor dupa care se scoate afara.
La servire, se toarna aprox.1/4 cana de sos pe fiecare bucata de pui. Peste fiecare cartof se adauga olingura de smintina.

Tort elveţian de morcovi

bucataru' - Thursday, 25 September 2008 09:35
  • Ingrediente:

300 g morcovi, 5 oua, 250 g zahar, 1 lingurita de coaja rasa de lamaie, 250 g migdale macinate, 80 g faina, 1 varf de cutit de sare, pulbere de cuisoare si scortisoara, 2 lingurite praf de copt, 2 linguri suc de lamaie. In plus: 200 g zahar pudra, alte 2 linguri de suc de lamaie, 1 albus pentru glazura, bomboane fondante pentru decorat (facultativ).

  • Mod de preparare:

Se spala morcovii, se curata si se dau pe razatoarea mica. Se sparg ouale si se despart. Albusul se pune intr-o cescuta acoperita, la frigider.
Batutul cremei. Galbenusurile, zaharul si coaja de lamaie se amesteca vreme de 5 minute cu robotul sau cu o lingura de lemn (pana ce zaharul se dizolva complet).
Adaosurile uscate. Migdalele macinate, faina, sarea, scortisoara, cuisoarele si praful de copt se amesteca. Se incorporeaza in crema, alternativ cu morcovii rasi. Se pune sucul de lamaie. Se porneste cuptorul la 180 grade C. Spuma de albus. Se unge o forma rotunda (26 cm diametru) si se pune putin la frigider. Se presara cu faina. Se bate albusul spuma si se incorporeaza in aluat. Coptul tortului. Se pune forma pe raftul doi de jos al cuptorului si se coace 50 de minute. Se scoate, se lasa sa se raceasca putin, se rastoarna. Se lasa sa se raceasca complet. Se amesteca zaharul pudra cu sucul de lamaie si albusul, pentru a se obtine o glazura uniforma. Invelirea tortului. Se intinde glazura moale pe toata suprafata tortului. Facultativ, se decoreaza cu jumatati de bomboana fondanta sau fructe intregi din dulceata (visine, cirese etc.). Se lasa pana se intareste glazura.

Tort elveţian

bucataru' - Thursday, 25 September 2008 09:29
  • Ingrediente:

5 oua, putina esenta de rom, 250 g biscuiti macinati sau maruntiti, 200 g nuca macinata sau taiata marunt, 100 g unt sau margarina nesarata, 200 g zahar si 15 linguri (pentru glazura).

  • Mod de preparare:

Blat necopt: galbenusurile si 200 gr. zahar se freaca pina se topeste zaharul, se adauga untul frecat spuma, biscuitii, nucile, esenta de rom si se amesteca. Se modeleaza ca un blat de tort si se aseaza pe un platou de servit uns cu putin ulei ca sa nu se lipeasca. Glazura: albusurie se bat spuma cu 10 linguri de zahar. Separat se ard 5 linguri de zahar si asa fierbinte cum este se toarna treptat in spuma amestecand continuu cu mixerul. Se bate spuma foarte bine. Se intinde peste blatul de mai sus si se razuieste ciocolata sau se pudreaza cu cacao. Se pune la rece pentru citeva ore.

Şniţel elveţian cu caşcaval

bucataru' - Thursday, 25 September 2008 09:24
  • Ingrediente:

2 şniţele de porc (cca.150 g bucata), sare, piper proaspăt măcinat, zeama de la 1 lămîie, 125 g unt topit, 2 Iinguri ketchup, 100 g smîntînă, 1 linguriţă praz verde tăiat inele, cîte 1 vîrf de cuţit maghiran şi busuioc, 2 felii caşcaval Emmental, boia de ardei.

  • Mod de preparare:

Se bat puţin şniţelele, se sărează, se piperează, se stropesc cu zeamă de lămîie şi se lasă 10 minute să stea. Apoi se prăjesc în unt aprox.5 minute pe fiecare parte. Ketchupul şi mirodeniile se amestecă cu smîntîna, se condimentează şi se aşează în tigaie lîngă şniţel. Deasupra se aşează feliile de caşcaval şi se lasă să se topească. Se aşează totul pe o farfurie încălzită. Deasupra se presară boia.

Supă de carne cu frittata (fîşii de clătite)

bucataru' - Thursday, 25 September 2008 09:19
  • Ingrediente:

50 g faina, 125 ml lapte, 1 ou, 1 varf de cutit de sare, 4 fire de patrunjel verde, 20 g unt sau margarina, 1/2 legatura codite de ceapa verde, 1 l supa de carne proaspat preparata (sau din plic).

  • Mod de preparare:

Se amesteca bine faina, laptele, oul si sarea, se incorporeaza patrunjelul verde tocat, si din aluatul astfel preparat se prajesc 4 clatite subtiri. Se ruleaza, se taie fasii si se pun in 4 farfurii adanci (sau boluri). Peste ele se toarna supa de carne fierbinte, iar deasupra se presara coditele de ceapa verde taiate rondele.

Sos brun (spaniol)

  • Ingrediente:

500 g oase fara maduva, 50 g morcovi, 50 g pastarnac, 50 g telina, 50 g ceapa, 2 catei de usturoi, 50 g pasta de tomate, 50 g faina, 50 ml ulei, 1 g piper, 1 g cimbru, 1 foi de dafin, 10 g sare.

  • Mod de preparare:

Oasele se taie in bucati, se spala si se usuca la foc moderat in cuptor. Morcovii, pastarnacul, telina, ceapa si usturoiul se curata si se taie felii subtiri. Pasta de tomate se dilueaza cu 100 ml apa. Morcovii, ceapa, pastarnacul si telina se inabusa in ulei cu 100ml apa. Se adauga pasta de tomate, faina dizolvata in 50 ml apa rece, circa 1,5 litri de apa fiarta, foi de dafin, usturoi, piper, cimbru, sare si oasele si se continua fierberea la foc moderat circa 3-4 ore. Cand sosul este fiert, se indeparteaza oasele si se strecoara prin etamina sau strecuratoare.
Sosul se aseaza in sosiera, se serveste cald la diferite preparate din carne de vita, porc si peste, sau intra in componenta altor sosuri.

Salata cretana cu dovlecei si ceapa

  • Ingrediente:

1 kg dovlecei mici, 300 g ceapa mare, 300 g ceapa marunta (de arpagic), 4 catei de usturoi, 3 linguri ulei de masline, 70 g stafide, 70 g boabe de ienupar, 1 lingura boabe de coriandru, 1 lamaie, 100 ml vin alb sec, 2 linguri pasta de tomate (bulion), 1 varf de cutit piper, 1 legatura busuioc verde, 1 foaie de dafin, sare.

  • Mod de preparare:

Ceapa mare se curata si se toaca marunt, cea mica se curata si se lasa intreaga. Dovleceii curatati de coaja se taie rondele groase de 1 cm. Intr-o cratita, se-ncinge uleiul si se caleste ceapa tocata, dar fara sa-si schimbe culoarea, apoi se adauga dovleceii, stafidele, usturoiul si foaia de dafin, se sareaza, se pipereaza si se dunstuiesc circa 10 minute la foc potrivit, amestecand din timp in timp. Intr-un bol, se amesteca zeama de lamaie, vinul, otetul, bulionul, piperul si boabele de coriandru. Se toarna in cratita, se incorporeaza si cepele de arpagic si se lasa sa fiarba incet, cu capac, 20 de minute.
Se lasa sa se raceasca, se presara cu busuioc verde taiat fasii cu foarfeca.